Zilele acestea de vacanță din luna august m-au scos ușor din ritmul acela pe repede înainte, plin de altfel de mult entuziasm și drag de meserie, pe care îl am în mod obișnuit. Și am avut mai multe momente de introspecție. Multe dintre ele, orientate desigur către zona mea de interes profund. Și mi-a revenit constant în minte același gând: cum contribui eu, Laura Cotoban, arhitect în formare continuă, la o Românie mai bună și mai sănătoasă, cu oameni care știu și înțeleg că valoarea vine din interior către exterior, și nu invers. Și m-a lovit din nou: COPIII, desigur că acolo pot face ceva.
Copiii noștri vor fi adulții societății viitoare. Un mediu potrivit în copilărie dezvoltă adulți mult mai echilibrați și sănătoși. Desigur, mediul propice unei creșteri sănătoase este în primul rând atmosfera liniștită a familiei, dar dacă se poate și mai mult? Dacă spațiul fizic în care locuiește un copil îi influențează hotărâtor viața?
Deși subiectul este atât de frumos și complex, greu de redat în câteva cuvinte, există câteva lucruri pe care le poți face chiar tu, fără să apelezi la un specialist (adică la mine😊)) și fără prea multe cheltuieli.
E bine cunoscut faptul că starea noastră de bine sau, dimpotrivă, de disconfort, e strâns legată de calitatea spațiului în care ne aflăm. Astfel, utilizarea culorii în camera copilului trebuie să țină seama de temperamentul micuțului.
Dacă ai un copil cu o personalitate colerică, atunci spațiul lui personal e bine să fie dominat de culori pastelate, liniștitoare, culori deschise. Dacă îl întrebi, s-ar putea să ceară pereți portocalii sau roșii, dar de fapt nevoia reală a sistemului lui nervos este opusă. Ca tipologie emoțională, apropiat de coleric este sangvinicul, pentru care aplicăm însă alte reguli când amenajăm spațiul lui personal; el are nevoie de culori luminoase, în special paleta caldă: galben, bej, teracota și poate și roșu, dar într-o proporție foarte mică.
Pentru copiii pragmatici și calmi, flegmaticii, interiorul trebuie să fie familiar și ușor de înțeles; culorile potrivite pentru designul interior al copilului flegmatic sunt cele calde, dar mai ales texturile care imită materialele naturale: lemnul, țesătura. Culorile aprinse îi creează acestuia o stare generală de anxietate și disconfort.
Designul interior pentru copilul melancolic propune nuanțe calde, dar trebuie să țină cont de la bun început de nevoia acestui copil de a avea intimitate; îi plac spațiile micuțe și bine împărțite.
Gândirea unui spațiu organizat și plăcut pentru copil îmbunătățește rapid starea fizică și mentală a micuțului. Dezordinea creează o stare de anxietate, atât adultului, cât mai ales copilului. O cameră plină de jucării aruncate peste tot, multă mobilă și obiecte puse grămadă unele peste altele creează o stare de angoasă; încearcă să elimini lucrurile de care nu este neapărat nevoie zilnic, lăsând mai mult spațiu liber. Axează-te pe obiecte de depozitare ușor de folosit de pitic, care pot funcționa și ca locuri de odihnă, și încearcă să faci câte un loc pentru toate obiectele. În același timp, ține minte că el va crește, astfel că e util să alegi piese multifuncționale, care să fie folosite și acum, și pe viitor.
Primul lucru pe care vreau să îl aflu după ce îmi cunosc micul client este punctul de plecare al întregii amenajări. Ce va face copilul în camera nou amenajată? Va dormi, va studia, se va juca sau doar se va relaxa? Răspunsul la această întrebare ar trebui să îți facă deja o idee clară despre elementele necesare de luat în calcul. În cele mai multe situații, familia are la dispoziție o cameră pentru micuț sau pentru frați și alte câteva cotloane prin casă care pot fi dedicate copiilor. Astfel, spațiul gândit pentru micuț trebuie să îndeplinească mai multe funcțiuni și e bine ca acestea să fie delimitate cumva.
Poate un pat ridicat deasupra spațiului de studiu îl va ajuta pe cel mic să se concentreze la lucru în timpul zilei și îi va asigura odihna pe parcursul nopții; obiectele de decor pot fi chiar cutii în care jucăriile se pot organiza pe sortimente, iar pereții devin instrumente de învățare dacă pictați pe ei împreună sistemul solar sau tabla înmulțirii. Doar ascultă-l pe micuț și vino în sprijinul nevoilor personalității lui; îți va reduce stresul și ție, iar lui cu siguranță îi va fi de bun augur pe termen lung.
Surse bibliografice articol:
Elliot, AJ & Maier, MA. Color psychology: Effects of perceiving color on psychological functioning in humans. Annual Review of Psychology. 2013;65:95-120.
Rachmawati Rizka, The importance of interior design for children’s brain development, Telkom University , Bandung Creative Movement 2014
Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența pe site. Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru funcționarea site-ului. Poți alege să accepți sau să refuzi cookie-urile opționale. Politica de cookie-uri
Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența pe site. Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru funcționarea site-ului. Poți alege să accepți sau să refuzi cookie-urile opționale.
Cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului. Nu pot fi dezactivate.
Ne ajută să înțelegem cum este utilizat site-ul pentru a îmbunătăți experiența.
Utilizate pentru a afișa reclame relevante pe alte platforme.
Activează funcționalități suplimentare precum chat live sau widget-uri externe.