T h e t e n t r o o m
Aceasta este camera unui micuț tare energic. Așa cum sunt toate amenajările pe care le realizez, și aceasta invită la experimentare la orice pas. Patul nu este doar un spațiu de odihnă în care cel mic urcă și coboară singurel cu ușurință, ci este locul în care el se poate ascunde tranformându-l într-un cort cât ai clipi . Barele înclinate sunt gândite în așa fel încât pot fi acoperite cu un cearșaf sau orice alt material textil, poate o păturică cu prindere în partea de sus. De asemenea, la marginea patului există o platformă din lemn, cu acces la un mic spațiu pentru cărticele deși, după cum am experimentat împreună cu micul meu beneficiar, va fi mai degrabă un dulăpior de scule.
Așa cum se observă din imagini, conceptul camerei micuțului este legat de lumea rachetelor și a spațiului cosmic. Toate elementele propuse aici: peretele pictat manual cu planete și rachete, tăblia patului perforată în același registru și chiar culorile utilizate creează un ambient din care nu prea vrei să ieși, mai ales în zilele mohorâte. Camera aceasta nu este doar spațiul în care un copil își petrece o parte din timpul copilăriei, unde el doarme sau citește, ci este un spațiu al învățării, un prilej de a crea deja un anume fel de a privi și a înțelege ambientul.