Grădinița dintre blocuri

@https://www.laudarchitects.com/pcf-sparkletots-edgefield-plains

Grădinița – un spațiu al experimentării la tot pasul

Azi scriu despre o grădiniță din Singapore, construită într-o zonă nouă a metropolei, ca parte a programului guvernamental de sprijin în educația preșcolarilor. Îmi place mult să povestesc despre exemplele aceastea frumoase, care, desi sunt în partea cealaltă a lumii, ne pot servi drept model social în primul rând. Eu sunt dintre optimiștii incurabili care văd totuși multe progrese și în țară dar și în lume și aleg să scriu despre ele. Cu asta ar trebui să ne umplem zilele, cu exemplele bune, iar dacă și preluăm măcar 1% de acolo e un pas înainte.

 


Multă lumină și texturi care imită elemente naturale

Revenind la grădiniță acum, clădirea a fost proiectată cu un acoperiș tip boltă, care creează un sentiment de confort și adăpost în același timp. Amplasată de-a lungul câmpurilor Edgefield, construcția circulară cu copertina mare ETFE (etilenă tetrafluoroetilenă) a fost prevăzută cu multiple puncte de preluare a copiilor, cu capacitate dublă pentru a servi și drept spațiu de evenimente pentru comunitate. Dacă observați bine imaginile, volumele acelea mari paralelipipedice (locuințele pentru familii tinere) asemanătoare celor din România, aveau nevoie de un asemenea punct central de interes, care să surpindă prin formă și culoare.

Fațada este compusă dintr-o serie de aripioare verticale dispuse cu niște clapete de ventilare operabile, finisate într-o nuanță deschisă care imită lemnul, pentru a sublinia legătura cu natura. Panourile solide alternante și aparatele de ventilație care funcționează sunt înclinate în mod inteligent, astfel încât să reducă la minimum expunerea solară spre vest.

Materialele utilizate și plasarea multiplelor spații cu verdeață în întreaga clădire au creat o atmosferă  caldă, ca „acasă”, care este deopotrivă interesantă și primitoare. Plecând de la  logo-ul cu concept curcubeu “Sparkletots”, utilizarea culorii a fost folosită în mod deliberat ca principiu de organizare și ca modalitate de a oferi copiilor o experiență holistică și imersivă.


“Inima” grădiniței este zona centrală de activități  formată dintr-un spațiu generos multifunctional   împreună cu sălile adiacente precum: zona de mese, bibliotecă, teatru interior- la etajul 1 și podul spectacular în 3 puncte de la etajul 2.

Diferitele zone de joacă și activități fizice promovează învățarea experiențială și senzorială și sunt amplasate pe toate etajele. Fiecare zonă de joc este de asemenea concepută în mod deliberat diferit în ceea ce privește scara, textura și relația sa cu mediul natural. O rampă continuă conectează toate spațiile de activitate de pe toate cele 3 etaje, promovând atât conexiuni vizuale cât și fizice.

 


Ce putem să preluăm imediat din acest exemplu este atenția acordată detaliilor, aplecarea directă către nevoile specifice ale preșcolarilor și mai ales crearea unei adevărate experiențe în interiorul grădiniței. Cei mici au nevoie să experimenteze iar spațiul în care cresc este printre primele medii de învățare.


Proiectant: LAUD Architects

Anul: 2018

Text: Laura Cotoban, traducere parțială din textul oferit de proiectant