Programează-te la o ședință de consiliere gratuită - Arhitectul Copiilor

Programează-te la o ședință de consiliere gratuită

Ai vrea să amenajezi un spațiu pentru copii și nu știi de unde să începi?

Sunt Arhitectul Copiilor și iubesc să fac asta! De fapt doar cu asta mă ocup, proiectez spații destinate copiilor, fie că sunt grădinițe, camere de locuit, locuri de joacă.

Totul a început după nașterea primului copil. Eram o proaspătă absolventă a facultății de arhitectură, îmi petreceam mai tot timpul desenând și visând la o lume construită mai frumoasă. Într-o zi, o prietenă m-a rugat să-i dau un sfat pentru amenajarea camerei copiilor ei. Ne-am întâlnit să vedem spațiul  și să-i dau acolo pe loc niște idei. De la niște idei am ajuns să fac un intreg proiect –  cu finisaje,  decorațiuni și schițe de mobilier. Totul a decurs atât de ușor, ideile îmi veneau ca prin minune, lor le plăcea tot ce propuneam dar cel mai important era că eu nu simțeam că depun absolut nici un efort. Abia așteptam să mă așez la masa de lucru să mai detaliez ceva și să pun în aplicare. Mă simțeam exact ca în timpul școlii când lucram la un proiect și uitam și să mănânc sau să beau apă. Eram absorbită pur și simplu în bucuria de a crea pentru cei mici.

Am știut atunci că proiectul Arhitectul Copiilor trebuie să se nască și să crească odată cu mine. Și exact așa s-a întâmplat!

Ce am făcut apoi? Am proiectat numeroase camere pentru copii, spații de joacă, grădinițe, chiar și o librărie pentru copii.

Iată ce spun cei care au colaborat cu mine:

  • AYLIN CADIR
    I-am povestit Laurei de visele mele cu aceasta camera si am lasat-o sa faca ce vrea pornind de la asta. Ne-am consultat pana am ajuns la o varianta finala si apoi toata munca pentru camera, gasit furnizori, muncitori, indeplinit fantezii cu stele pe tavan; calcule, drumuri; tot, tot, tot ea s-a ocupat de tot. Este o camera pentru copii dar nu e copilaroasa, este o camera care le dezvolta imaginatia si le ofera libertate, este o camera care le dezvolta simtul estetic pentru ca este facuta cu bun gust si este sofisticata intr-un mod relaxat.
  • JEFF LEBESCH
    Although distance seemed as an impediment, we were happy to find such a professional team at arhitectulcopiilor by LAMstudio; their proposal made it to our shortlist and we will surely contact them again for our children projects here in Belgium!
    JEFF LEBESCH
    MANAGER, KINDERGARTEN IN BELGIUM
  • Curioasă fiind, am tras cu ochiul la ce se întîmpla în sală, a fost atât de frumos prin simplitate, naturalețe și originalitate, încât mai vrem. Am văzut zâmbetul și încântarea de pe fața băiețelului meu... a putut fi liber la creativitate în felul lui, și a fost încântat (deși crede despre el că nu stie să deseneze și să fie creativ). Cumva l-am văzut mai încrezător în forțele lui. Felicitări și succes!
    Carmen Livia
  • Maria P.
    Am fost încântată de participarea la atelierul ținut de Arhitectul Copiilor. Eu și fiica mea am făcut echipă grozavă împreună și în același timp am învățat mai multe despre casa bunicilor. Pentru copii noștrii, activitățile acestea sunt ca o gură de aer curat!
    Maria P.
  • Arhitectul Copiilor se pare ca iubeste romaneste! Astazi, intr o zi cu multa iubire, a ales sa scrie despre proiectul nostru ce ii va face fericita copilaria lui Cezar.Un proiect minunat, ce ajuta copilul in perioada descoperirilor şi a explorării lumii înconjurătoare, a dezvoltării cognitive, a nivelului de cunoaştere şi înţelegere... Totul este minunat si da, este despre univers...universul lui Cezar!

Mi-ar plăcea să pot vorbi cu toate familiile care plănuiesc să amenajeze camera copilului și să le arăt cât de important poate fi spațiul în care trăiesc sau învață micuții noștri. De aceea m-am gândit să ofer spațiul acesta de consultanță gratuită unde oamenii mă pot cunoaște și pot afla mai multe despre o amenajare isteață a camerei copilului.

 

Dacă ești pe drumul acesta al echipării sau amenajării complete a unui spațiu pentru copilul tău te invit să îmi spui câte ceva despre tine și despre proiectul tău.

Completeaza formularul pentru o sedință gratuită de 30 de minute

    Prin folosirea acestui formular sunt de acord si am citit informatiile legate de protectia datelor